Părintele Grigorie, starețul Mănăstirii Sihăstria Tarcăului, și-a dorit dintru început să fie ucenicul unui pustnic și Dumnezeu a rânduit să-l întâlnească pe părintele său chiar în drum spre mănăstire. Acesta i-a dat de îndată și prima ascultare: să-l ajute să facă piața.
Asta se întâmpla de două-trei ori pe an. Odată ajunși, nu putea fi vorba despre cumpărături și târguieli. Oamenii îl știau pe Părintele Pahomie și se-nghesuiau să-i dăruiască măcar ceva: unul, câteva roșii, altul, niște ceapă, altul pâine, altul niscaiva undelemn... Și uite-așa, au încărcat două ranițe și au pornit spre mănăstire. Pe atunci era stareț Părintele Daniel, venit de la Secu, sub ascultarea căruia viețuiau vreo 20 de călugări și frați.
„Chemarea la călugărie este să nu vrei să începi o viaţă lumească. După ce am termint armata, la 21 de ani, s-a născut o dorire de Dumnezeu, adică să trăiesc mai singur. Și în lume am fost mai singuratic”, își amintește Părintele Grigorie.
Părintele Pahomie avea o căsuță undeva, într-o poiană. Era lepădat cu totul de lume; nu se îngrijea de nimic. După ce și-a pus merindele în rânduială, i-a spus Părintelui Grigorie să stea mai întâi câteva săptămâni în obște, și după aceea va veni la dânsul să ucenicească. Dar n-a mai ajuns, fiindcă alta a fost voia lui Dumnezeu. După ceva vreme a fost tuns în monahism, iar mai târziu, luând binecuvântarea Părintelui Nicodim Grosu, s-a retras la pustie, unde a viețuit nouă ani în singurătatea codrilor, până ce-a venit porunca mai-marelui: „Trebuie să lași liniștea, să lași pustia și să fii stareț”.
Impresii din Sfântul Munte
Părintele Grigorie a cercetat mănăstirile româneşti, dar și pe cele greceşti din Athos. Îşi aminteşte cu drag de frumuseţea rânduielii din Sfântul Munte „La Vatopedu am stat o lună. Acolo sunt peste 100 de călugări. M-a impresionat că, deşi sunt multe naţionalităţi (ciprioţi, greci, francezi, americani), se înţeleg foarte bine între ei. Sunt și vreo 14 români. Au învăţat toţi limba greacă și sunt foarte organizaţi. La ascultări, oriunde ar fi, se spune Doamne Iisuse cu voce tare, ca să nu vorbească cuvinte deşarte”.
Părintele Cristofor, care este acum pustnic în munţii Bucegi, i-a fost Părintelui Grigorie duhovnic și dascăl al rânduielii pustnicești. A plecat de câțiva ani din împrejurimile Tarcăului, după ce s-a nevoit o bună perioadă într-o chilie săpată în pământ. Și-a luat asupră-și rânduiala aspră a lui Gheron Iosif: mânca o dată în zi, doar duminica de dulce. De la ora şase până la patru dimineaţa nu dormea. La şapte se trezea, făcea ascultare până la 12.30, apoi avea program de chilie vreo două ore, cu rugăciunea lui Iisus. În bisericuța din Bucegi, aflată la 1400 de metri, Liturghia se săvârșește și astăzi în fiecare noapte.
(sursa: doxologia.ro)